Istoricul localităţii

          După cercetările făcute de-a lungul anilor şi a izvoarelor arheologice descoperite în aceste părţi, zona Lăpuşului s-a menţinut vreme îndelungata ca o vatră sigura de vieţuire a unor grupuri de oameni a căror îndeletnicire principală o constituia creşterea animalelor. Faptul că zona apare aşa de târziu în însemnările documentare nu denotă că ea, mai inainte, ar fii fost nelocuită sau deşertică, ci mai degrabă e valabilă presupunerea că aici au existat în mileniile ce au urmat, aşezări vremelnice ale unor populaţii care au putut fructifica în interesul lor bogăţia naturală a regiunii: păşunile, pădurea, sursele miniere,etc.

           La 1553 s-a efectuat o cercetare ordonată de impăratul Ferdinand, solicitând voivozilor Ardealului de atunci, Francisc Kendi şi Stefan Dobo, să revizuiască toate bunurile cetăţii Ciceu. Din cele 63 de localităţi luate în evidenţă în anul 1553, majoritatea, 48-50 de sate erau curat românesti, iar dintre satele situate în zona Lăpuşului, numai Târgu Lăpuş şi Dămăcuşeni erau şi cu populaţie maghiară. În cazul localităţii Lăpuşul Românesc nu poate fii vorba despre prezenţa populaţiei maghiare până la începutul secolului al 19-lea când au luat proporţii exploatările miniere de metale neferoase de la Băiuţ şi Groşi. 

         Aşa se face că la începutul anului 1840, Lăpuşul Românesc cuprindea 101 bărbaţi şi 97 femei de naţionalitate străină dintre care: 60 erau maghiari, 40 armeni, 63 nemţi şi 51 polonezi. De asemenea este bine menţionat faptul că în anul 1831, Lăpuşul Românesc avea o populaţie de 1426 de locuitori iar în anul 1857 locuiau aici 2407 suflete din care 1921 erau români.